Povestea a doua blocuri de gheata

Au fost odata doua blocuri de gheata. Se transformasera in timpul indelungatei ierni, intr-o grota aflata sub niste trunchi de copaci, stanci si maracini, chiar in inima unei paduri de pe coasta unui munte.
Priveau unul la celalat cu aceeasi incapatanata nepasare. S-ar fi putut spune ca relatia lor era una rece. Isi dadeau cel mult binete din cand in cand. Dar nimic altceva. Cum s-ar zice, nu izbuteau "sa sparga gheata".
Fiecare dintre ei gandea spre celalalt:"S-ar putea rasturna peste mine?". Dar blocurile de gheta nu pot sa se deplaseze singure. Cum insa nu se petrecea nimic, fiecare dintre blocurile de gheata se inchidea tot mai tare in sine. In grota traia si un bursuc. Intr-o buna zi, acesta izbucni: "Pacat ca trebuie sa sedeti aici. Este o zi minunata, plina de soare!" Cele doua blocuri de gheata scrasnira cu durere. De mici invatasera ca soarele constituia pentru ele o mare amenintare. Si totusi, in chip uimitor, de aceasta data unul dintre cele blocuri de gheata intreaba:
- Cum este soarele?
- Este minunat... este insasi viata, raspunse incurcat bursucul.
- Ai putea sa faci o gaura in partea de sus a salasului nostru... as vrea sa vad soarele....zise celalalt.
Bursucul nu asteapta sa fie rugat de doua ori. Facu o taietura in hatisul de radacini si lumina calda si blanda a soarelui patrunse inauntru printr-o raza aurita.
Dupa cateva luni, intr-o zi pe la amiaza, cand soarele incalzea bland aerul, unul dintre blocuri isi dadu seama ca putea sa se dezghete nitel si sa se topeasca transformandu-se intr-un paraias limpede. Simtea ca parca era altul, ca nu mai era blocul de gheata de odinioara. Celalalt descoperi si el aceeasi minunatie. Zi dupa zi, din blocurile de gheata izvoreau doua firisoare de apa care curgeau spre gura grotei si, ceva mai departe, se contopeau dand nastere unui lac cu apa cristalina care reflecta culoarea cerului. Cele doua blocuri de gheata mai simteau inca raceala unul fata de celalalt, dar si slabiciunea si singuratatea fiecaruia, grija si nesiguranta care le framantau deopotriva. Descoperisera ca erau alcatuite in acelasi fel si ca, in fapt, aveau nevoie unul de altul.
Se apropiara doi sticleti si o ciocarlie pentru a bea apa. Insectele venira sa roiasca in jurul lacului. O veverita cu coada lunga si moale se imbaia in apa sa.
Si din toara bucuria aceasta se oglindeau cele doua blocuri de gheata care de acum dobandisera o inima.
Uneori ajunge o simpla raza de soare. O vorba buna. Un salut. O mangaiere. Un suras. Este nevoie de un lucru atat de marunt pentru a-i face fericiti pe cei de langa noi. Si atunci de ce nu facem asta?

pentru Ramona, raza mea de soare ...