Ceva frumos

Ceva frumos, gasit pe blogul Alexandrei Martin .

Iubita mea, cat esti de frumoasa, acolo sus, pe Muntele Luminii. Un glob de clestar esti, iubita mea. Nici o imperfectiune, lumina nu poate zabovi, caci aluneca pe deasupra ta, atat de frageda si marmoreana ti-e pielea, iubito. Vino, Frumosule, vino catre mine. Imbratiseaza-ma aicea sus, pe Muntele Luminii. Alerg, iubita mea, catre tine. Doamne, cat esti de frumoasa in zorii diminetii. Ce binecuvantare sa te am, iubita mea. Din tine se reflecta toata minunea lumii. Frumosul arde si eu alerg sa ma topesc in tine. Iubesc tot ce e-n juru-ti, caci e de tine atins, cu mii de straluciri imbogatesti natura.

Vino, iubitul meu, si ia-ma de pe Muntele Luminii sa-ti luminez in Casa. E drumul greu, iubito, dar in dorinta se intareste aluatul inimilor noastre. Pe drumul catre Muntele Luminii noptile-s reci, eu insa, ma-ncalzesc cu amintirea rotunjimii tale. Dar maine-i dimineata si iar scurta-vei calea care te-aduce aicea sus, unde lumina-i oarba si nu-si gaseste rostul si pleaca spre Pamant. Ne vom iubi mereu, asa-i, iubita mea? Te voi iubi, iti jur pe marginile-mi nesfarsite si oglindite vesnic in toti atomii lumii, voi fi a ta, doar ia-ma. Nu mie mi se intampla, nu eu sunt fericitul, imi crapa-n mine pieptul, si uit ce e sfarsitul. Alerg spre perfectiune, spre inima-n jumate, alerg spre negandire, spre negrairi, spre soapte.

Ce rece e deodata aici, e intunecime… Nu te speria, iubite, e Muntele Luminii. Ai grija sa te tii de drumul drept, spre mine. Ce umbra si ce rece-i, privesc in sus spre tine. Dar ce-mi vad ochii acum, sa fie adevarat? Lumina nu mai cade pe globul de clestar… Vad crapaturi adanci in fiinta ta, iubito… le vad printre stejari… Vad lacrimi eu acum, pe sfera ideala… Se ciondaneste dorul fierbinte cu inserarea si se transforma-n lacrimi… Nu te speria, iubite, ci urca inspre mine… Ma rog, daca zici tu, eu sper c-asa o fi… dar parca nu e vocea care m-a fermecat… Dar tu esti tot frumos, te vad acum mai bine, se umfla pieptul brun si vinele se umfla si ce privire mandra arunci tu catre mine…

Dorinta-mi se sleieste sau mi se pare mie? Au sfera nu-i perfecta, lumina o fi galbuie? Cum sa ma oglindesc in crapaturi de sticla? Cum sa iubesc in cioburi, imaginea-mi pripita? Iubitule, e noapte, te simt atat de-aproape… de ce nu faci tu focul? Vorbeste-mi despre toate… La inceput de drum imi povesteai atatea… si glasu-ti cand radeai din departari de vis se auzea ca intr-o incapere cu lemn de abanos… Maine vei fi aicea si-mbratisarea ta ne va uni pe veci, vom depasi lumina, caci suntem impreuna de-atata amar de timp…

Se face dimineata, nu, nu ma-nseala vazul… iubito, esti crapata, lumina face umbre cand iti atinge trupul… Ce vrei sa spui cu asta? Iti e crapat clestarul, lumina te tradeaza… Iubite, inceteaza… esti langa mine-acuma… lumina nu conteaza… Dar cand veneam spre tine erai un vis in spatiu care-ncerca sa curga, dar nu-l lasa difuzia… Erai perfecta toata… Tu intrupai iluzia… Dar ma iubesti acum, nu, mai mult ca niciodata! Clestarul mi-e crapat, dar eu a ta sunt, iata… Noi ne iubim, iubite, si depasim lumina… astupa-mi crapatura… repara-mi stralucirea… tu esti puternic, nu? Si ma vei duce acolo, in casa ta de jos… departe de-naltime… sa transformam iubirea!

In ce? In ce s-o transformam? Iubirea? Iubirea e lumina, iubirea-i perfectiune, iubirea nu astupa, iubirea nu-i genune… Te parasesc, iubito, nu suntem impreuna, nu pot sa-ti sufar umbra, nu vreau sa-ti dau alt nume… Ce cruda-i despartirea, de-abia-i urcat pe Munte… Fii blestemat, Iubite… Sa-ti iasa coborarea si sa-ti gasesti si drumul pana in Satul Negru de unde ai venit… Dar te blestem, odata ajuns, sa-ntorci privirea, sa-mi vezi din nou clestarul, perfect si stralucirea… In tine sa renasca ghemul ce te-a starnit sa vii odata aici… si sa te pui pe drum indragostit si palid… si pana-n varf sa urci si iar sa-mi vezi greseala si umbrele, Tristetea… si-asa pentru ca nu ai vrut sa depasesti Lumina… asa, Iubitul meu, sa-ti vezi tu Batranetea… de mii de ori sa urci pana cand orb vei fi… prea orb ca sa mai vezi, prea orb sa poti Iubi.

Scris de Tudor Chirila.